OMV Petrom: investiții de ~21 de milioane euro la Petrobrazi pentru creșterea capacității de amestec de biocombustibili
- OMV Petrom a crescut capacitatea anuală de amestec cu biocombustibili la Petrobrazi, de la 200 de kilotone la aproximativ 350 de kilotone, pentru a furniza carburanți cu cantități crescute de bio-componenți în produse finite
- Utilizarea carburanților cu conținut bio crescut contribuie la atingerea obiectivelor UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră
OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a investit aproximativ 21 de milioane de euro la rafinăria Petrobrazi pentru a crește capacitatea de amestec și pentru a îmbunătăți infrastructura pentru transportul, descărcarea și depozitarea bio-componenților în rafinărie. OMV Petrom furnizează carburanți cu un conținut bio volumetric de 6,5% în motorină și 8% în benzină.
În urma investițiilor de aproximativ 21 de milioane EUR alocate începând cu 2018, Petrobrazi a mărit capacitatea de amestecare a bio-componenților în carburanți de la 200 kilotone la aproximativ 350 kilotone de biocombustibili pe an. Conform reglementărilor europene, conținutul de energie regenerabilă din carburanții din transport trebuie să crească de la 10%, în 2020, la 14% în 2030, pentru a sprijini obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transport. Țintele de bio-componenți sunt stabilite ca obiective de substituție energetică, unde fiecare combustibil are un conținut de energie diferit.
„Suntem o companie energetică și vrem să facem parte din soluția pentru o energie mai curată. Investim în obținerea de carburant cu un nivel ridicat de conținut bio, precum și în soluții alternative pentru mobilitate și în diverse alte proiecte sustenabile. Este un efort combinat la toate nivelurile companiei noastre, deoarece ne propunem să reducem emisiile de carbon cu 27% până în 2025 față de 2010”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream Oil.
Petrobrazi are o capacitate totală de procesare a țițeiului de 4,5 milioane de tone pe an și, începând din 2005, OMV Petrom a investit aproximativ 1,8 miliarde EUR în rafinărie. O treime din această investiție a contribuit la reducerea impactului asupra mediului. Prin investiții susținute, OMV Petrom a redus emisiile de carbon ale operațiunilor sale cu 22% în 2019 față de 2010. OMV Petrom este una din primele companii din România semnatară a UN Global Compact, încă din 2013 și, prin acest proiect, contribuim la atingerea Obiectivului de Dezvoltare Durabila 13 - Acțiuni Climatice. Totodată, suntem prima companie din România care și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice.
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 798 benzinării, la sfârșitul lunii septembrie 2020, sub două branduri, OMV și Petrom.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,011% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, deține 20,639% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 6,997%, iar 21,353% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de 30,4 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2019.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2019, compania a alocat aproximativ 66 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.