OMV Petrom finalizează tranzacția pentru achiziția celei mai extinse rețele de mobilitate electrică din România
- OMV Petrom țintește 1.000 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice în regiune, până la sfârșitul anului 2024
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a finalizat achiziția Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari rețele de încărcare pentru vehicule electrice din România, cu peste 400 de puncte de încărcare și perspective de creștere la aproximativ 650 până în 2026.
Tranzacția a fost aprobată de Consiliul Concurenței și Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe.
La sfârșitul primului trimestru din 2024 existau circa 300 de puncte de încărcare în rețelele OMV și Petrom.
Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru rafinare și marketing: „Prin finalizarea acestei achiziții, OMV Petrom devine cel mai mare jucător în domeniul mobilității electrice din România. Ambiția noastră este ca până la sfârșitul acestui an să avem instalate 1.000 de puncte de încărcare în România, Bulgaria, Serbia și Moldova. Ne dorim sa rămânem prima opțiune pentru clienții noștri si sa ne consolidam poziția de lider in Romania pe segmentul de mobilitate”.
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.
OMV Petrom este o companie în care, la sfârșitul anului 2023, acționarii români dețin peste 43% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 22,5% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.
OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 42 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 - 2023. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 18 miliarde de euro.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 - 2023, compania a alocat circa 160 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce privește implementarea acestor recomandări.