Contact
Site-uri OMV Petrom
en ro
Site-uri OMV Petrom
OMV and OMV Petrom Websites
OMV Grup www.omv.com OMV România www.omv.ro Petrom Romania www.petrom.ro Petrom Moldova www.petrom.md
Închide

OMV Petrom finalizează două tranzacții pentru energie regenerabilă cu Renovatio

  • Proiecte cu o capacitate de aproximativ 1.000 MW vor fi dezvoltate împreună cu Renovatio; unul dintre proiecte este construit și se află în teste de producție  
  • Active cu o capacitate de 18 MW aflate deja în producție au intrat în portofoliul  OMV Petrom 

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a finalizat achiziția de la RNV Infrastructure a pachetului de 50% din acțiunile Electrocentrale Borzești. Aceasta deține proiecte de energie din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ  1.000 MW, din care 950 MW eolian și 50 MW fotovoltaic. Achiziția a fost anunțată la începutul acestui an. Proiectele eoliene vor fi dezvoltate, construite și operate în parteneriat cu RNV Infrastructure. Proiectul fotovoltaic este în teste de producție. 

În plus, în cadrul unei alte tranzacții cu Grupul Renovatio, OMV Petrom a achiziționat active de producție de energie din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 18 MW, din care  16 MW eolian și 2 MW hidro. Activele sunt operate de către OMV Petrom. Ambele tranzacții au fost aprobate de Consiliul Concurenței și Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe. 

Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Gaze și Energie: „Angajamentul nostru puternic de a investi în energia regenerabilă e reflectat de aceste tranzacții. Suntem mândri să anunțăm că OMV Petrom a devenit producător de energie regenerabilă, unele dintre activele care au intrat in portofoliul nostru fiind in producție si cu livrări de  energie regenerabilă în rețea.” 

Aurel Arion, CEO Renovatio:  „Suntem încântați să anunțăm finalizarea parteneriatului cu OMV Petrom. Parteneriatul nostru reflectă încrederea în potențialul pieței românești de energie regenerabilă și reconfirmă angajamentul nostru de a contribui la un viitor energetic mai sustenabil.”  

În ceea ce privește proiectele ce vor fi dezvoltate în parteneriat cu RNV Infrastructure, acestea sunt localizate în zona de nord-est a României. Parcul fotovoltaic este în perioada de teste, în timp ce parcurile eoliene sunt estimate să înceapă treptat producția între 2025 și 2027. Producția anuală corespunzătoare OMV Petrom este estimată la aproximativ 1,4 TWh.   

Activele operaționale includ două parcuri eoliene situate în estul României, cu o capacitate totală instalată de 16 MW și o micro-hidrocentrală, cu o capacitate de 2 MW, în nord-vestul României. Producția cumulată anuală estimată este de aproximativ 45 GWh.  

Despre OMV Petrom  

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.  

OMV Petrom este o companie în care, la sfârșitul anului 2023, acționarii români dețin peste 43% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 22,5% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.  

OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 42 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 - 2023. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 18 miliarde de euro.  

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 - 2023, compania a alocat circa 160 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.  

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce privește implementarea acestor recomandări. 

Despre Renovatio  

RENOVATIO activează prin mai multe linii de business, integrând eficient dezvoltarea, construirea și operarea proiectelor de energie regenerabilă cu furnizarea pe termen lung a energiei verzi către clienți. 

De mai bine de 20 de ani dedicarea pentru inovație, expertiză și satisfacția clienților diferențiază Renovatio în industria de profil, făcându-l un partener de încredere pentru toate nevoile legate de energie. 

Informații detaliate despre Renovatio și activitățile sale puteți găsi pe rnvgroup.com.